|
Având în vedere prevederile art. 7 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, „Ori de câte ori o normă în vigoare face trimitere la una sau mai multe infracţiuni prevăzute de Codul penal din 1969 sau de o lege specială modificată prin dispoziţiile prezentei legi, trimiterea se consideră făcută la infracţiunea sau infracţiunile prevăzute de legea nouă, având aceleaşi elemente constitutive” și ale art. 502 alin. (2) din Legea nr . 227/2015 privind Codul fiscal, „Trimiterile făcute prin alte acte normative la Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările următoare, se consideră a fi făcute la prezentul cod” și faptul că formularele declarațiilor de avere și de interese sunt aprobate prin Legea nr. 176/2010, nu este permisă modificarea acestora de către declarant (exemplu: art. 292 din Codul penal; Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal). De preferinţă, declaraţiile vor fi tehnoredactate sau vor fi utilizate formularele editabile de pe Site-ul Agenției Naționale de Integritate. Vedeti ghidul de completare si documentele formulare editabile de completat in link-ul Agentiei Nationale de Integritate.
Declaratii pot fi vizualiate si pe portalul ANI link http://declaratii.integritate.eu/ selectati cautare dupa institutie si completati formularul cu "Comuna Bordei Verde".
Denumire: Primaria Bordei Verde
Sediu: Bordei Verde, Strada principala nr 33, Jud. Braila
Telefon: 0239 696 088
Email: secretariat@primariabordeiverde.ro, primaria.bordeiverde@yahoo.com
Mulţumesc în numele locuitorilor,
Vizitatorilor din ţară şi străinătate, pentru că aţi avut curiozitatea şi dorinţa de a afla cât mai multe despre noi, gândindu-vă poate că veţi descoperi oportunităţi de afaceri de orice natură, să sperăm că vă vor îndemna să investiţi în comuna noastră, asigurându-vă cu responsabilitate de existenţa unei administraţii publice locale deschise şi transparente.
Cu siguranţă în urma informaţiilor primite, veţi găsi măcar un lucru care vă va capta atenţia şi dorinţa de a cunoaşte pe viu frumuseţea unică a acestor meleaguri, oamenii prietenoşi, ospitalieri şi farmecul unei comune primitoare.
| Creare Site Scoala Gimnaziala | Realizare Site Scoala Gimnaziala | Realizare Site Gradinita | Realizare Site Primarie | Realizare Site primarie si institutii |